Curiozități despre nasturi

05/04/2021 by

44613923_2188364401419247_3443402463774769152_nNasturii, cunoscuți și sub denumirea de bumbi, sunt acele mici accesorii indispensabile hainelor noastre și sigur sunt câteva curiozități pe care nu le știai despre aceștia.

 

Știi când au apărut primii nasturi?

Prima oară au fost confectionați în perioada Bronzului, în jurul anului 2000 î.Hr, din os, piatră, corn sau chiar cochilii de moluște, tăiate și găurite și aveau rol strict decorativ.

Știi cine a atribuit prima oară unui nasture rolul pe care îl are astăzi?

Deși la început și elenii foloseau nasturii doar cu rol decorativ, într-o zi, un grec s-a gândit că ar fi mai în siguranță să își strângă hainele pe lângă corp cu un nasture decât cu un ac.

Știi de ce cămășile de damă au nasturii pe partea stângă și cele de bărbați au nasturii pe partea dreaptă?

Diferențierea aceasta a apărut în epoca Renașterii, atunci când singurele care își permiteau haine cu nasturi erau doar femeile care făceau parte din nobilime, din lumea aristocrată. Pentru a le ușura munca slujitoarelor care le îmbrăcau, cămășile de damă aveau nasturii pe partea stângă, pe când bărbații, care se îmbrăcau singuri, aveau nasturii pe partea dreaptă. Acest “trend“ s-a păstrat până în zilele noastre.

Știi cum au apărut nasturii pe mâneci?

Napoleon Bonaparte este cel care a cerut într-o zi ca pe mâneci să fie cusuți nasturi, dorind astfel ca ai săi soldați să nu-și mai poată șterge nasul folosind mânecile tunicilor.

Știai că nasturii uniformelor militare purtau embleme statale, ale unității militare sau ale armei?

Știi că fobia de nasturi se numește Koumpounofobie?

Este strâns legată de fobia de obiecte rotunde sau cea de găuri și unele persoane se pot simți doar dezgustate după ce au atins un nasture și merg să se spele imediat pe mâini, pe când alte persoane suferă de o anxietate extremă.

Știai că în unele comunități amish nasturii sunt interziși?

Femeile nu au voie să poarte rochii cu nasturi deoarece sunt considerați accesorii moderne și provocatoare, total interzise de religie, astfel încât folosesc cârlige, agrafe sau șireturi.

Că sunt din plastic sau os, cu rol decorativ sau util, cusuți pe stânga sau pe dreapta, suntem siguri că nu vei mai privi nasturii cu aceiași ochi ca și până acum!

Articol realizat de Ana Baloiu.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Arhivă
April 2021
M T W T F S S
« Mar   May »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Blog FashionUp
Tot ce trebuie să știi despre fashion, real brands și smart shopping!
Contact