Ținute pentru vremea rece. Cum să te îmbraci în zilele friguroase

10/01/2017 by

În sfârșit iarna și-a intrat în drepturi și avem parte de mult dorita zăpadă, însă a venit la pachet și cu temperaturi foarte scăzute, atât pe timpul nopții, cat și pe timpul zilei. În aceste condiții, singura opțiune este să ne scoatem arsenalul de haine groase, altfel riscăm să ne alegem cu o viroză pe cinste!

9640553fd0ea6cf293180e8fbd94f83b

Una dintre regulile de bază pe care trebuie să le urmezi atunci când îți construiești o ținută pentru vreme foarte rece este să suprapui piesele vestimentare, de la cele mai subțiri la cele mai groase. Indicat ar fi ca îmbrăcămintea să fie confecționată din materiale de calitate, cum ar fi bumbacul, lâna sau cașmirul, care permit pielii să respire și mențin căldura.

501039296_1002_co_3_1200

Pulover R Edition

Când vine vorba de piesa de rezistență a ținutei, respectiv paltonul sau geaca, cel mai bine ar fi să optezi pentru modele lungi, care să îți acopere bine spatele și posteriorul. Importante sunt si buzunarele călduroase, dar și gluga, care se poate dovedi o adevărată comoară în caz de vânt sau ninsoare.

501044696_0_cl_2_1200

Palton Atelier R

Nici încălțămintea nu este de neglijat! Investește într-o pereche de cizme sau ghete din piele, eventual îmblănite la interior și astfel vei fi ferită de frig toată iarna! Ai grijă să alegi un model clasic și versatil în care să te simți confortabil.

Chiar dacă ideea principală este să fii ferită de frig, nu poți alege piesele la întâmplare! O femeie care se respectă și are grijă de modul în care arată nu poate folosi niciodată frigul drept scuză pentru o ținută neinspirată!

1 Comment
  1. Frumoasa imagine. Asteptam sa vina caldura sa ne putem asorta hainele mai usor. Cizmele si paltonul sunt ideale pentru sezonul rece !

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Arhivă
January 2017
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Blog FashionUp
Tot ce trebuie să știi despre fashion, real brands și smart shopping!
Contact