Obiceiuri și tradiții de Paște

01/05/2021 by

Obiceiuri și tradiții de Paște în diferite zone ale țării

 

Vopsitul sau încondeiatul ouălor, drobul, mielul sunt nelipsite de pe masa de Paște, însă, în funcție de zona țării, această sărbătoare are diverse obiceiuri și tradiții.

În anumite zone din Transilvania, în Sâmbăta Mare, băieții împodobesc mici brazi cu panglici colorate și seara, după lăsatul întunericului, aceștia se furișează în curțile fetelor de măritat pentru a le agăța brazii la poartă. Fetele, deoarece pândesc toată n277112l-1360x0-w-fe430c54oaptea la ferestre, vor ști a doua zi care este cel pe care trebuie să îl “răsplatească” cu ouă roșii și cozonac.

În Apuseni, în Țara Moților, în noaptea de Înviere, toaca de la biserică se duce în cimitir unde este păzită de băieții tineri. În cazul în care ea va fi furată, aceștia vor fi “pedepsiți” în ziua de Paște, fiind nevoiți să dea o masă mare, cu mâncare și băutură, din care se vor înfrupta atât “hoții”, cât și “păgubașii”. Dacă toaca nu a putut fi furată, “hoții” vor fi aceia care vor trebui să dea ospățul.

În jurul Brașovului, în Țara Bârsei, se face o petrecere mare la care se strânge întreaga comunitate, fiind cunoscută și sub numele de obiceiul Junii Brașovului. Tinerii, organizați asemeni cetelor de călușari sau grupurilor de colindători, strâng ouă de la fetele tinere și apoi se merge către Pietrele lui Solomon, loc unde se va face un picnic și vor avea loc întreceri. Una dintre cele mai cunoscute probe din această zi este aruncarea buzduganului.abefb81edc58fe95be6b9e8841f64bcb

În Maramureș, în dimineața zilei de Paște, copiii cu vârsta până în 9 ani, merg la vecini să vestească Învierea Domnului, fiecare primind din partea gazdelor câte un ou roșu. Se spune că în această zi, prima persoană care îți va trece pragul trebuie să fie un băiat, pentru a-ți merge bine tot restul anului.

În Moldova, în noaptea de Înviere, fetele de măritat trebuie să spele clopotnița bisericii cu apa ndownloadeîncepută și a doua zi dimineață să se spele pe față cu această apă. Tradiția spune că acestea vor rămân frumoase tot anul și vor fi curtate de baieți pentru măritiș.
Flăcăii trebuie să meargă cu flori la casele fetelor pe care le îndrăgesc, iar acestea, pentru a le confirma împărtășirea sentimentelor, trebuie să le ofere un ou roșu.

În zorii zilei de Paste, în Muntenia, se pun câte două ouă, unul roșu și unul alb și câțiva bănuți într-un bol cu apă. Copiii și tinerii trebuie să se clătească pe față cu apa și să își atingă obrajii cu aceste ouă pentru a avea un an îmbelșugat și sănătos.

După cum spune o vorba românească, “câte bordeie, atâtea obiceie” și chiar dacă păstrezi sau nu vreo tradiție sau vreun obicei, în această zi păstreaza-ți sufletul curat și liniștit și fii alături de cei dragi.

Sărbători fericite și luminate!

1 Comment
  1. Avem traditii foarte frumoase, atat de paste cat si de Craciun! Uneori imi doresc sa ma fi nascut in zonele acestea cu traditie…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Arhivă
May 2021
M T W T F S S
« Apr    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Blog FashionUp
Tot ce trebuie să știi despre fashion, real brands și smart shopping!
Contact