Bogdan Brătilă , Web Developer, Jurnalul FashionUP III: “În 30 de secunde am ajuns la birou”

06/04/2020 by

Eu

A treia filă din Jurnalul FashionUP a fost scrisă astăzi de Bogdan Brătilă, Web Developer și unul dintre cei mai îndrăgiți colegi de la noi. Despre Bogdan se știe că a scris prima linie de cod de la site-ul fashionup, deci practic este tăticul site-ului nostru, că la nevoie îți oferă mereu o mână de ajutor, iar dacă găsești ciocolată pe birou e semn că Bogdan i-a vorbit lui Moș Crăciun despre tine. În așteptarea unor vremuri mai bune, Bogdan ne-a invitat acasă la el, prin intermediul internetului, și ne-a dezvăluit cum decurge o zi obișnuită și cu ce activități se rexlaxează acasă.

Bogdan Brătilă , Web Developer, Jurnalul FashionUP -III

Sună ceasul! Este dimineață! După câteva snooze-uri și contre cu el, mă ridic din pat și încep pregătirile pentru o nouă zi.

Încep ziua cu câteva exerciții de înviorare care îmi pun în mișcare sângele și mă activează, o scurtă pauză de relaxare, apoi fiecare zi începe cu micul dejun.

Așa cum se spune, și eu consider că este cea mai importantă masă din zi, iar ziua nu poate începe fără el. Față de cel al multor persoane, micul meu dejun nu include și cafea… Da! Nu beau cafea, ci o înlocuiesc cu un ceai sau cu o ciocolată caldă.

După acest pas important, ziua, în sfarșit, începe să prindă contur și pot să mă pregatesc de “birou”. Cel mai bun aspect al lucrului de acasă, este că în 30 de secunde am ajuns “la birou”, față de ora pierdută prin traficul din București, nervii provocați de aglomerație și alte nebunii specifice traficului.

Lucrând de acasă, trebuie să ai grijă să nu transformi toată ziua în muncă, ci să îmbini utilul cu plăcutul. Dacă reușești să îmbini cu succes activitățile de lucru cu activitățile de relaxare, casa devine cel mai bun mediu de lucru. Biroul îl am “bine” organizat și “aranjat”, astfel încat să mă ajute cu orice provocare ce ar putea să apară în timpul zilei.

Birou

După o lectură a mesajelor venite pe toate mediile de comunicare, și discuții cu fiecare, încep să planific prioritățile având în vedere task-urile curente și… ziua mea de lucru este oficial deschisă.

Ca și Web Developer, timpul trece repede și este petrecut 99% din timp în fața monitorului, motiv pentru care este benefică câte o pauză scurtă (sau mai lungă) în care să faci alte activități.

Activitatea de astăzi: pregătirea prânzului și a cinei.

Verific ce am disponibil, și iau decizia ca în meniul de astăzi să am budincă de cartofi și ceafă la grill. Rețeta pentru budinca de cartofi, vă spun sincer că nu o știu. Mereu caut pe net ingredientele necesare pentru ceea ce vreau să fac, iar cantitățile le măsor așa cum îmi spune sufletul… până acum această masură nu a dat greș!

Timp de lucru: 10 minute. Timp de așteptare: 40 de minute :)…

Budinca cartofi

Cât timp budinca stă cuminte la cuptor și se rumenește, am timp să verific ce fac “gradina” și “sera”. Roșioarele cherri au început să se coacă, răsadurile de roșii verzi și roșii mov au răsărit în seră și se bucură de soarele care întră pe geam de câteva zile, iar morcovelul are deja 2-3 frunzulițe. Mereu,când văd roșioarele cherri, mă gândesc că nu le este bine, dar, după îmi reamintesc că deja au o vârstă venerabilă de peste doi ani.

Sera exterior (2)Sera interior

Rosi cherri

Mereu mi-a plăcut să am în casă plante cât mai diversificate. Nu îți ocupă mult timp, dar ai o satisfacție mare când înfloresc, sau (în cazul legumelor) când mănanci ceva 100% bio, chiar dacă este într-o cantitate foarte mică – mică, mică, dar bună.

Morcov

Au trecut cele 40 de minute iar masa de prânz se duce repede și mă întorc la “butoane”.

Am clipit de 2-3 ori… s-a dus ziua si urmează o bine meritată relaxare. Ce o să fac astăzi? După o zi de stat la calculator si privit în monitor, mă apuc de aproximativ 30-40 de minute de exerciții în… realitatea virtuală jucând Beat Saber.

Oculus Quest VRRecomand tuturor să aibă cel puțin o dată o experiență în realitatea virtuală, fiind ceva inedit și care te deconectează complet de la orice problemă ai. Trebuie doar să ai grijă să nu uiți să și ieși în lumea reală.

În final, ca o surpriză, vreau să vă prezint și copilul. Cel care seara ține patul cald și așteaptă să mă bag la somn. El este Zuzu, un motănel iubăreț și cuminte, care mereu îmi aduce zâmbetul pe buze și mă asculta când am ceva de povestit.

Zuzu

Voi ce prieteni necuvântători aveți?

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Arhivă
April 2020
M T W T F S S
« Mar   May »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
Blog FashionUp
Tot ce trebuie să știi despre fashion, real brands și smart shopping!
Contact