De vorbă cu Manuela Lupascu – Fashion Blogger

15/03/2017 by

Manuela este câștigătoarea de anul trecut a concursului organizat de noi cu ocazia Zilei Naționale a Femeilor #PeToc și în același timp unul dintre cei mai cunoscuți fashion bloggeri de la noi. Pentru că ne inspiră stilul ei și pentru că am vrut să aflăm mai multe despre ce înseamnă să fii fashion blogger în România, am rugat-o să ne acorde un scurt interviu. Iată ce a ieșit:

IMG_8479

Când a început pasiunea ta pentru fashion și cum ai luat decizia de a avea propriul tău blog?

Cred că de mică aveam o înclinație către modă precum majoritatea fetițelor care fac hainuțe pentru păpuși. Însă probabil cu adevarat a început în momentul în care am renunțat la sportul de performanță și am decis că este momentul să fac altceva iar acest lucru se întampla acum 5 ani.  Iar ulterior, natural a aparut și blogul, mai timid în prima parte, însă de aproximativ 3 ani pot spune că am decis să mă dedic acestuia așa cum ar trebui.

Ce putem găsi la tine pe blog și de ce ar trebui să îl „vizităm”?

Blogul a început exclusiv cu prezentarea ținutelor pe care le port și a continuat așa o bunaă perioadă de timp. De curand am început să extind puțin în încercarea de a acoperi cât mai multe domenii și informații pe care înainte le furnizam doar fetelor interesate prin mesaje personale precum: beauty, sport și călătorii.

Cum decurge o zi din viața ta de fashion blogger?

Păi înainte de orice, când mă trezesc verific conturile de social media pentru a mă dezmeticii puțin, apoi mailul desigur și abia apoi putem începe ziua. În general o zi conține întalniri, evenimente, realizarea unui set nou de poze. Mereu este ceva nou de prezentat, editat, răspuns la mailuri și desigur mereu încerc să îmi fac timp pentru a căuta și descoperi lucruri noi, pentru a mă inspira și a fi mereu la curent cu tot ce se întampla în jurul meu.

Dar apoi desigur sunt și lucrurile firești pe care fiecare om le face: cumpărături, mâncare, curățenie. 🙂

IMG_7727

Știu că de curând te-ai întors de la Milano Fashion Week. Cum a fost pentru tine această experiență?

A fost prima data când am participat la un fashion week. Deci a fost o experiență inedita și îmi doream să pot lua pulsul dintr-o capitala a modei exact în momentul oportun. Am fost impresionată si cu siguranță în toamna mă veți vedea din nou la Milano și sper să adaug înca un oras.

Fie că vorbim de moda străzii, de agitația cotidiană sau de prezentările de modă, totul pare analizat pâna la cel mai mic detaliu iar astfel de muncă trebuie mereu apreciată. 

Ce te-a impresionat cel mai mult la Milano Fashion Week? Există și părți care ți-au plăcut mai puțin?

Cu sigurantă mi-a placut că am avut ocazia să cunosc oameni noi, să văd personaje pe care până acum aveam ocazia să le admir doar în online și nu în ultimul rând atmosfera în aceste zile este cu adevarat fascinantă.

Mereu există si părți negative. Am avut o oarecare dezamăgire când am vazut că de fapt lucrurile nu sunt mereu așa cum par. Mă refer la diferența dintre social media și realitate. Multe personaje merg pe principiul: „Fake it till you make it”.

Nu o să insist prea mult pe acest aspect și o sa termin într-o maniera amuzantă și o sa vă recunosc că indiferent cât de mult iubesc pantofii și acest lucru îl știți și voi deja, în această perioadă, cel mai puțin mi-a placut să port tocuri…. Picioarele chiar au fost epuizate dupa această experiență! 🙂

IMG_7108

Pozele de pe blogul tău par făcute de un profesionist. Cine se află în spatele aparatului de fotografiat?

Mereu primesc această întrebare și mereu mă amuz! Tot timpul am incercat să îmbunatățesc calitatea materialelor pe care le ofer cititoarelor iar această exigență s-a răsfrâns asupra mamei mele când a venit vorba de poze.

Da, ea este cea care se afla de cele mai multe ori în spatele pozelor de pe blog și pot spune că deși la inceput a fost o provocare pentru amândouă, susținerea ei m-a ajutat enorm fapt pentru care îi mulțumesc.

Dar desigur, în spatele altor poze în care nu a fost mama, de cele mai multe ori se afla doi dintre fotografii mei preferați din România: Iuliana Cristina Popescu și Dacian ( The Storyalist).

Care este canalul tau social media preferat?

În ultima vreme ador Instagram-ul. Sper în egală măsură să reușesc să acord mai multă importanță și Youtube-ului. Clipurile împreună cu informațiile ce dorim să le transmitem ajung mai ușor la oameni, iar acest lucru îmi place, cu atât mai mult cu cât aceștia au ocazia sa mă cunoască mai bine.

Care crezi că este secretul pentru a deveni un blogger de succes în România?

Nu este chiar un secret, dar cred că este foarte important să furnizezi către public un material sincer și de calitate. Mai mult decât atât, este important să fim perseverenți.

Ai un fashion icon care te inspiră?

Sunt mai multe persoane care mă inspiră, atât fashion icons cât și persoanele pe care am ocazia să le întâlnesc zi de zi. Important este să ne inspirăm din tot ce ne înconjoară.

Care este cea mai importantă lecție de stil pe care ai învațat-o până acum?

Să am grijă la proporții și volume! Nici acum nu îmi reușește mereu acest lucru însă o haină bine aleasă îți pune în evidență calitățile și desigur ne ajută să ascundem anumite defecte.

Care sunt piesele în care investești cel mai mult și de ce?

Chiar voi mă întrebați acest lucru?! O să vă dau un raspuns la care cu siguranță nu vă asteptați hahaha!

Pantofii sunt cei care îmi golesc cardul de cele mai multe ori. Aș putea să vă spun că mereu o pereche frumoasă de pantofi o sa evidențieze un picior superb, că pantofii ne fac să părem mai înalte și în egală măsură ne oferă o postură a corpului foarte frumoasă. Dar adevărul este că nu am un motiv anume atunci când îi cumpăr ci doar o slăbiciune pentru pantofii frumoși. 🙂

Cum ai descrie stilul tău în trei cuvinte?

Nu pot face asta din păcate. Îmi place să mă joc cu piesele vestimentare, să încerc ținute noi, chiar și stiluri diferite, însă mereu să păstrez o notă de feminitate.

Care sunt piesele vestimentare la care nu ai renunța niciodată?

Camașa albă, geaca de piele, blugii boyfriend ♥

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Arhivă
March 2017
M T W T F S S
« Feb   Apr »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
Blog FashionUp
Tot ce trebuie să știi despre fashion, real brands și smart shopping!
Contact