Unul dintre cele mai frustrante lucruri pentru o femeie este să deschidă dulapul și să realizeze că “nu are cu ce să se îmbrace”. Aceasta este expresia folosită de cele mai multe dintre noi atunci când ne-am plictisit de toate hainele din șifonier sau când pur și simplu am rămas fără inspirație în materie de ținute.
Soluția? O sesiune de shopping, evident! Și pentru că a venit primăvara, iar cămășile au luat deja locul puloverelor, iată care sunt cele ai căutate modele care nu trebuie să îți lipsească din garderobă sezonul acesta :
Cămașa cu mâneci clopot
Feminine și jucăușe, mânecile clopot se numără printre must have-urile anului în materie de fashion. Așadar, dacă vrei să te aliniezi cu ultimele tendințe, trebuie să ai în garderobă cel puțin un top cu aceste detalii.
Cămașa cu spatele gol
Se numără printre cele mai sexy itemuri pe care le poate o avea o femeie în garderobă și este cu siguranță un articol care te face să te simți senzuală și încrezătoare. Cu siguranță vei fi în centrul atenției dacă vei alege să porți un astfel de item.
Cămașa Military
Confortabilă și ușor de asortat, cămașa army nu ar trebui să îi lipsească din garderobă dacă ești adepta stilului casual. Este ideală pentru ținutele de zi cu zi și cu siguranță nu se va demoda prea curând.
Cămașa Clasică
Indiferent de sezon, cămașa clasică nu ar trebui să lipsească din garderoba niciunei femei. Albă sau bleumarin, din bumbac și cu un croi simplu, este unul dintre item-urile basic ce stau la baza unei garderobe cu stil.
Cămașa asimetrică
Asimetriile sunt la mare căutare sezonul acesta, iar cămășile asimetrice nu fac excepție. Fie că vorbim despre modele cu umerii goi, cu mâneci supradimensionate sau croiuri nonconformiste, toate sunt în tendințe anul acesta.
Indiferent ce model alegi să porți, nu uita un lucru important: ca orice alt articol vestimentar, cămașă poate fi restilizată! O poți purta cu umerii goi, cu fața în spate sau în orice alt mod îți trece prin cap. Important este să te simți și bine și să ai atitudinea potrivită. 🙂