Magazinul online FashionUp! a lansat astăzi campania “Fă-ți bagajul! Pleci gratis în Santorini!” pentru a face o surpriză clienților care se pregătesc de concediu. Concursul se desfășoară în perioada 4-18 august, iar câștigătorul va fi anunțat pe 19 august, la ora 12:00. Marele premiu constă într-un sejur de 7 zile în insula Santorini, valabil pentru două persoane și este oferit de agenția de turism Terra Tourism. Mai multe informații despre agenție găsești aici.
Pentru a participa, toți cei interesați trebuie să intre pe site-ul www.fashionup.ro, să găsească și să comande GRATUIT cel puțin unul dintre cele 6 accesorii de vacanță. Acestea sunt semnalizate pe site prin iconițe speciale și se găsesc sub denumirile: umbrelă de lenevit, colac de purtat în loc de curea, înghețată de mâncat la soare, ochelari de plecat la plimbare, cocktail fashion și cartea preferată. Accesoriile nu numai că îi înscriu automat în concurs pe cei care le comandă, dar le aduc și vouchere de 15% sau 20% la următoarea comandă plasată pe site. Voucherele sunt primite pe mail sub forma unor coduri și sunt valabile 30 de zile de la data emiterii.
Accesoriile pot fi comandate individual sau impreună cu alte produse reale, existente pe site, urmând toți pașii unei comenzi obișnuite. Fiecare voucher de 15% sau 20% poate fi folosit la câte o comandă și nu se cumulează cu alte vouchere oferite de FashionUP!. Indiferent de numărul de accesorii cu valoare 0 comandate, fiecare participant va avea o singură șansă la marele premiu. Așadar, comandarea mai multor accesorii de vacanță va aduce fiecărui participant mai multe vouchere de reducere pentru viitoarele comenzi, nu mai multe șanse la marele premiu.
Toți cei care vor comanda cel puțin un accesoriu vor fi înscriși automat în concurs. Extragerea se va face cu ajutorul www.random.org iar câștigătorul va fi anunțat în data de 19 august, ora 12:00.
Excursia este valabilă pentru două persoane și va fi planificată pentru sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Câștigătorul și însoțitorul său vor fi cazați la un hotel de trei stele situat aproape de plajă. Pachetul turistic oferit de agenția Terra Tourism, în parteneriat cu FashionUP, include zbor direct București – Santorini și retur, taxele de aeroport, cazarea pentru șapte nopți cu mic dejun, asistență turistică și asigurare medicală și storno indiferent de vârstă.
Acum că ai aflat toate detaliile, nu rămâne decât să începi să cauți accesoriile de vacanță ascunse pe site și să comanzi gratuit cel puțin unul dintre ele! Spor la cumpărături și success la concurs!